logo

ASIGURAREA ANIMALELOR, STUPI DE ALBINE, PESTI

ASIGURAREA ANIMALELOR, STUPI DE ALBINE, PESTI
CERE OFERTA

Cu certitudine nimeni nu isi poate imagina Viata, pe Pamant, fara animale! Sau, daca am putea, scenariul ar fi unul deosebit de trist, apocaliptic chiar. De la fermierii care cresc animalele pentru a-si castiga propria existenta, dar si a familiilor lor, pana la cei care fac aceasta la scara larga, in vederea comercializarii acestora si a produselor ce se pot face din laptele, carnea si/sau blanurile, pielea acestora si pana la proprietarii de animale de companie, lumea noastra este si “Lumea Necuvantatoarelor”!

Desi scopul pentru care le avem, crestem si ingrijim difera, cu siguranta ele sunt apreciate si iubite. In mod evident insa, toate animalele sunt supuse unor riscuri pe care nu putem si nu avem cum sa le controlam. Ceea ce putem gestiona este doar aspectul financiar, costurile care pot interveni atunci cand ceva se intampla cu acestea si fie avem nevoie, in cazul fermierilor de inlocuirea lor de nou, pentru achizitionarea altora, fie in cazul proprietarilor de animale de companie daca au nevoie de tratamente si/sau interventii chirurgicale costisitoare pentru “prietenul” patruped. De asemenea, exista produse de asigurare care se adreseaza proprietarilor de ferme piscicole si chiar celor care detin caini din rase periculoase.

Produsele abunda pe piata, la fel si caracteristicile lor. Noi suntem aici pentru a te ajuta sa alegi ce este mai bun pentru tine si necuvantatoarele tale!

section-end

BENEFICIILE ASIGURARII ANIMALELOR

GARANTIA DESPAGUBIRII

Cel mai important beneficiu al asigurarii animalelor este, cu siguranta, garantia despagubirii, in baza politei, ceea ce va va da confortul psihologic ca orice se va intampla veti avea suma necesara inlocuirii de nou a vietatilor, care se cresc atat de greu si cu atat de multa munca sau pentru a acoperi eventualele daune provocate de animalul dumneavoastra de companie si aparute in urma producerii riscului acoperit de contract.

PROTECTIA FINANCIARA A FAMILIEI

Atunci cand traiul de zi cu zi al dumneavoastra si al familiei dumneavoastra depinde direct de animalele pe care le cresteti este de la sine inteleasa importanta unei asigurari a acestora, in fata riscurilor la care sunt supuse si care nu pot fi gestionate decat din punct de vedere financiar, printr-o asigurare destinata special animalelor.

RISCURI MULTIPLE

Indiferent de specie si/sau rasa, animalele pe care le crestem sau le avem pentru a ne tine companie sunt supuse, la fel cum mentionam mai sus, unei multitudini de riscuri, fie ca vorbim despre boli, paraziti sau care tin de vreme sau de alte aspecte precum sunt dezastrele naturale sau incendiu din diferite cauze, riscurile sunt acolo si tot ce putem face este sa le puneti la adapostul unei polite de asigurare. In cazul producerii unuia dintre riscurile mentionate in contractul de asigurare, veti avea protectia financiara necesara pentru a remedia efectele nefericitului incident!

ASIGURA-TI ANIMALELE IN FATA IMPREVIZIBILULUI!

Oricat esti de precaut, exista riscuri, care nu depind in nicio masura de tine, ele se pot produce oricand.

Tocmai pentru ca animalele tale sa fie acoperite financiar iti recomandam o polita de asigurare special creata pentru riscurile la care ele sunt supuse si pe care nu le puteti controla.

Sursa: Insura Broking Group

RISCURILE ACOPERITE DE ASIGURAREA PENTRU ANIMALE

Produsele de acest tip acopera cateva riscuri generale, dar prin extindere sunt alte polite a caror acoperire poate fi extinsa, pentru riscuri mai detaliate si desigur, specific.

  • Incendiu, trasnet, explozie, cutremur, furtuna,;
  • Prabusirea/alunecarea de teren;
  • Accidentele;
  • Bolile de orice fel (cu exceptia celor incluse in lista Oficiului International Epizootic).

ASIGURARE PENTRU ANIMALE DE COMPANIE

Pentru caini de rasa

Pentru pisici de rasa

Riscuri:

-    Boala
-    accidente
-    lovire cu rea intentie

 Cheltuili de cazare

 Cheltuieli promovare pentru gasire in caz de pierdere

ALEGE PACHET

ASIGURARE DE RASPUNDERE A DETINATORILOR DE CAINI PERICULOSI

Pentru caini de lupta si atac

Pentru caini agresivi

Riscuri:

-    Daune materiale fata de terti
-    Vatamari corporale/deces cauzate tertilor

Teritorialitate: Romania

ALEGE PACHET

ASIGURARE PENTRU ANIMALE DIN GOSPODARIE

Pentru bovine si bivoli

Pentru ovine si caprine

Pentru cabaline si catari

Pentru Porcine

Riscuri:

-    boala
-    accident
-    incendiu, trasnet, expozie
-    cutremur, furtuna, grindina
-    furt si tulburari civile

ALEGE PACHET

ASIGURARE PENTRU STUPI DE ALBINE&PESTI

Familliile de albine

Stupii

Cantitatea de miere

Pestii din fermele piscicole

Riscuri:

-    pierderea famiilor de albine, a pestilor
-    incendiu, explozie, trasnet
-    inundatii
-    furtuna
-    alunecari teren
-    furt
-    cresterea temperaturii apei

ALEGE PACHET

INFORMATII UTILE

Este bine sa facem o alegere cat mai informata astfel ca, este bine ca la semnarea contractului de asigurare sa stim si urmatoarele aspecte:

CE NU SE ASIGURA?

  • Alte specii de animale decat cele mentionate in contract;
  • Animalele aflate in carantina pentru boli specifice.;
  • Moartea de batranete a animalelor;
  • Moartea din inundatiile de orice fel.

RESTRICTII DE ACOPERIRE

  • Nu sunt acoperite prejudiciile cauzate de terorism, reactii nucleare, razboi;
  • Daunele cauzate de fapte savarsite cu intentie de catre asigurat;
  • Animalele nomazilor sau a celor din Delta Dunarii;
  • Poluarea sau contaminarea de orice natura si din orice cauza.

VALABILITATEA ASIGURARII?

  • Asigurarea este valabila doar in interiorul granitelor Romaniei, la locatia mentionata in Polita.
  • Asigurarea este valabila in perioada mentionata in polita, si este conditionata de plata primei de asigurare.
section-end

PRODUSE RECOMANDATE

Se incarca ofertele de la asiguratori. Va rugam asteptati.

Accesam baza de date DRPCIV pentru a prelua datele autovehiculului ...

Interogam baza de date ...